Femeie ori copile, Ce-as fi devenit eu langa tine: - O scoarta de copac tare si indoita pana la pamant, Care-ti seamana, daca ma uit la tine... drept si lucid, - Ori mai stiu eu ce? Sau poate c-as fi ajuns sa ma inchid in mine, Ca intr-un sicriu, in care, daca se bat cuiele, Degeaba plangi de jale, de iubire sau de nemurire, Ca viata inapoi tot nu mai vine? Ce-as fi ajuns, privindu-te zilnic, Cu dispret, cu mila, cu sila, Cu duiosie si dragoste, poate, uneori, In revarsat de zori, cand tu ai fi dormit Pe bratul meu, Ca pe nodurile unui copac scorburos si garbovit, Peste care au trecut ani-secole, si urme au lasat? Ce-as fi spus, unul langa altul stand, intr-o casa, La masa, pe canapea, in pat, Acolo unde te-as fi imbratisat cu gandul aiurea varsat, In vreme ce tu m-ai fi iubit necontenit, Douazeci si patru de ore din 24, Din apus pana in zenit, De la plus pana la minus infinit, Si iar inapoi, cat pentru doi… In timp ce eu te-as fi atins-stins, De-obicei scarbit si silit, De foarte mult...