PETRUTA IONESCU El, "EL", EVE-LE MICI SI...EA (un soi de fabulă) I. Şi ajunse el, “cel… fară de vină”, fiindcă aşa-şi zicea, câteodată, da, În fata unui jilţ frumos împodobit. Şi acolo, rămase, drept e, ca traznit. Sa fie el, acel “EL” – cel care îl privea ţintit?!? …. _Seară faină, tinere domn, auzi el un glas limpede si cât de cât domol. _Asemenea, răspunse el, privindu-l doar o secunda in ochi. Acolo licărea ceva, dar n-ar fi putuut spune ce era. _Frumos muzeu, nu-ţi pare? Păcat că e cam gol. Şi, in plus, e şi … cam frig. De-acolo, de la mine, eu nu mi-am luat nimic… _De acolo… _Permiţi o întrebare? Dar tu cum de eşti singur intr-o zi atat de … mare? Voiesc a zice in zi de sărbatoare. E… ziua ta se pare. Al nostru tînăr domn se încruntă subit, dar nu îndrăzni a zice “De unde ştii tu, oare, când este ziua mea?” _Sincer să fiu, răspunse el, fără a privi pe bătrânel, ci un tablou aflat pe stânga, in foaier, eu ziua nu-mi serbez defel. Sunt alte gânduri care mă… macină mai t...