Treceți la conținutul principal

Distreaza-te, (ne)socoteste*, iubeste!

Un... scurt metraj

P. Ionescu


Telefonul


Scenariu de scurt metraj




Scena 1:
Trezirea

Fade in

Exterior – CENTRUL unei metropole supraaglomerate, zgomotul traficului care pare fară sfârşit, enervant, asurzitor.

Interior – ZI, dis-de-dimineaţă, tânăra femeie se răsuceşte în pat de pe-o parte, pe alta, asimilând vag primele semne ale unei dimineţi ce se anunţă infernală.

Deschide ochii doar pe jumătate, luând seama la încăperea largă şi mobilată sumar, dar cu gust, pe care o cunoaşte atât de bine. Mobilierul în tonuri deschise şi vesele îi inspiră un soi de greaţă profundă care o obligă să-şi închidă ploapele la loc şi să-şi cufunde capul în pernă, încercând să alunge o teamă inconştientă şi totodată bizară.
Îşi simte trupul extrem de încordat, deşi aerul e răcoros, timpul pare să treacă leneş, iar somnul a fost unul profund şi fără vise. Ceva aproape inexplicabil o făce să ridice ploapele şi să se răsucească spre noptiera pe care se află un pahar cu apă pe jumatate băut, un document dintr-o singură foaie şi telefonul mobil subţire şi minuscul.
Trupul, conştiinţa şi privirea sunt practic hipnotizate de obiectul acela mic şi argintiu care de obicei pare... unul din cei mai constanţi prieteni. Ai omului şi ai ei... în special.

Later:
Scena 2
Reflecţii în... oglindă

Femeia e în baie, o încăpere micuţă, dar familiară sinelei ei care preţuieşte intimitatea, - încercând să realizeze de ce nu reuşeşte să se decidă, fie să facă duş, scăpând de lentoarea din trupul său, fie să-şi răcorească faţa cu apa rece, alergând, ca de obicei, să-şi facă cafeaua şi să se uite în grabă spre ceas, cel pe care-l primise de la...
De la cine?
Priveşte brusc spre oglinda ovală din faţa ei, dar în ea se reflectă, ca într-un caleidoiscop fascinant, imagini pe care nu le recunoşte, dar le simte, - nici ea nu are habar de ce, - profund ale sale. Precum... telefonul acela mic şi argintiu, singura „ancoră” dintre ceea ce vede, fiindcă el apare acolo, în imaginile proiectate cinematografic în luciul oglinzii, - şi ea, femeia din secunda prezentă care admiră perplexă prin „fereastra” de sticlă scenele care se derulează clar şi atrăgător...

CUT TO :
Interior, zi
Close up: mâna. Mâna dreaptă crispată ţine telefonul la ureche, în vreme ce femeia ascultă, mută de uimire, vocea persoanei care a sunat cu doar câteva clipe în urmă. E din ce în ce mai sigură că şi-a pierdut minţile sau că trăieşte o zi... eminamente anormală, dar continuă să asculte, asemenea unui elev scos la lecţie, glasul din aparat, timbrul lui vibrant şi insinuant purtând-o parcă într-o altă dimensiune.
Tocmai pe ea, „o femeie... sută la sută cu picioarele pe pământ”, cum o numea... Cine, cine oare? se întrebă ea, buimacă, încruntându-se şi încercând să se... delimiteze cumva de ceea ce auzea în urechea stângă.

(OF SCREEN)
Scena 3:
Dialog (semi)absurd

Pe fundalul gândurilor ei de profundă nedumerire se aud ca într-un vis – „care nu e vis”,- sau cel puţin aşa crede ea, - întrebările precipitate şi în acelaşi timp rugătoare ale unei tinere căreia eroina noastră nu poate să-i dea, în gând, mai mult de 13-15 ani.

Scena 3(continuare):

Femeia(nervoasă, grăbită, nedumerită):
- Alo, eşti drăguţă să repeţi? N-am înţeles... Cine...
Tânăra(parcă şi mai grăbită, dar hotărâtă şi sigură pe ea):
- Mi-o dai sau nu? Nu uita că alaltăieri...
Femeia(perplexă, dar cumva îngrijorată):
- Alal...? Alaltăieri nu eram în oraş...
Tânăra(convingător, făcând apel la încăpăţânarea adolescentină care-i aduse aminte femeii de copilăria ei)
- Ba da! Eram la pizzeria care-mi place mie şi ai fost de acord, ce naiba! Zii odată, pot să iau astăzi maşina sau nu?
Femeia(cu hotărâre şi oarecare spaimă):
- Hei, o clipă, domnişoară! Nici măcar n-am carnet! Ce tot turui acolo? Să-ţi împrumut ceva ce...
Tânăra(râzând sarcastic şi în hohote):
- Ştii că eşti haioasă? Dintre noi două, eu sunt cea fără permis. Şi totuşi am nevoie de maşină, iar tu mi-ai promis-o. N-ai cum să dai înapoi. Nata wa kono koto o mananda?
Femeia(nedumerită, dar şi surescitată):
- Poftim? Ce spui? În fond, cine te crezi? Cum îţi perrmiţi să-mi dai ordine? Ce-i asta, o glumă proastă? Alo...?

Scena 4:
Încotro?

Femeia, liniştea din jur, ţiuitul strident din ureche şi gândul că la ora aceea, complet nedefinită pentru conştiinţa ei -, ar fi trebuit să fie în altă parte, cu toate că spaţiul şi timpul păreau date peste cap, singura întrebare pertinentă fiind deodată „Cine?”
Un cine care se aude OFF SCREEN obsedant, având n semnificaţii, printre care: Cine „(re)inventase” ziua aceea? Cine era tânăra de la telefon pentru care simţea o inexplicabilă, dar aproape palpabilă şi absurd de chinuitoare strângere de inimă? Cine era sau fusese în oglindă...?
Sentimentul de iminenţă era din ce în ce mai acut, reverberând în fiecare celulă a trupului ei, al trupului care se îndrepta spre destinaţia următoare.

Interior, zi – un birou cu ferestre mari prin care pătrunde atât lumina roşiatică a apusului, cât şi răcoarea serii care flutură perdelele, aducând înăuntru zvon de glasuri din curtea mică care dădea spre şosea.

Scena 5:
Aşteptări

Femeia are zece minute de când aşteaptă în camera goală, stând încordată şi totuşi pierdută în gânduri pe scaunul din faţa mesei circulare care ocupă mijlocul încăperii. Habar n-are de ce sau pe cine aşteaptă, dar e sigură că trebuie s-o facă, ţinând seama că o colegă de serviciu o trimisese acolo în locul ei, pretextând că era vorba de o „problemă urgentă care nu suferea amânare”.
Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi avut afurisitul acela de telefon la ea, acum ar fi fost...
- Unde? Unde putea să fie? se întrebă femeia care, de azi-dimineaţă şi până acum, când işi amintea amuzată de conversaţia stupidă cu adolescenta, - se simţea cu zece-cincisprezece ani mai bătrână.
- De ce tocmai cu atât? şopti ea în singurătatea încăperii în care nu se zărea, din păcate sau din fericire, nicio oglindă. Ce naiba însemna „Nata wa....” zise femeia încercând să-şi amintească exact fraza cu pricina. Exact în secunda în care uşa fu dată de perete şi în biroul spaţios intră cu pas sigur un bărbat între două vârste.

Scena 6
Da sau nu?

Interior, zi – bărbatul şi femeia stând câteva minute de vorbă în acelaşi decor.

Bărbatul(trântind o hârtie pe birou, în faţa ei, şi vorbind precipitat, fără s-o privească.
- Ai trei secunde să te hotărăşti. Dacă-ţi convine, semnezi şi în două ore ţi-ai luat zborul.
Femeia(îngrijorată, dând să se ridice de pe scaun):
- Poftim? Eu sunt aici în locul Juliei...
Bărbatul(ducându-se la fereastră, cu mâinile vârâte adânc în buzunare):
- Eu nu obişnuiesc să repet. Dar văzându-te atât de tânără, de neexperimentată şi de... frumoasă, o să încerc.

OFFSCREEN: Vorbele bărbatului se repetă în mintea femeii ca un ecou, în semn de mirare profundă din partea acesteia.
Tânără, neexperimentată şi... frumoasă?

Scena 6(continuare):

Femeia(repezindu-se să lămurească confuzia, mai mult pentru sine decât pentru necunoscutul care se întorsese cu faţa şi o privea insistent, ca pe o veche cunoştinţă, subalternă sau...):
- Faceţi o confuzie. Nu sunt... Nu sunt dispusă să plec nicăieri. Viaţa mea e aici. În altă ordine de idei, nu mă subtitui Juliei şi nici nu iau hotărâri în numele ei.
Bărbatul(autoritar şi impasibil):
- Şi totuşi, ai foarte puţin timp la dispoziţie să te hotărăşti. Asia te aşteaptă cu braţele deschise, draga mea, iar tu eşti nerăbdătoare să ajungi acolo, exact cum spuneai cu trei zile în urmă la te...
Femeia(aproape scoasă din minţi, gesticulând cu braţele prin aer în timp ce se îndreaptă spre el):
- Cu trei zile în urmă? Cum de ştiu alţii despre mine mai multe decât ştiu eu? Ori aţi înnebunit cu toţii, ori totul e o farsă!
Bărbatul(păstrând un calm glacial în vreme ce femeia se opri ţanţoş la trei paşi de el, măsurându-l ca pe un lunatic):
- Cum, nu-ţi mai aminteşti? Visul tău de-o viaţă a fost să zbori. Unde te poartă gândul, aşa ziceai. Eu nu fac altceva decât...
Femeia(simţind nevoia să-l zgălâie sau măcar să-l atingă):
- Având mai multă experienţă şi înţelepciune decât ti... Decât dumneata, te asigur că am renunţat de mult la visuri.
Bărbatul(poposind acolo parcă dintr-un alt timp)(zâmbind înţelegător şi uşor arogant):
- Aiurea!
Femeia(pregătindu-se să-l plesnescă peste obrazul stâng, dar simţind ceva mai mult decât straniu în clipa în care degetele ei crispate se apropiară de faţa lui. Senzaţia de familiaritate şi alchimie indestructibilă care o inundă îi opri palma la câţiva milimetri distanţă):
- Ajunge! Eu o să ies frumos pe uşa aceea, iar... tu poţi să-ţi iei hârtia, aiurelile, visurile, cum vrei să le spui, şi să... zbori unde vrei. Pricepi?
Bărbatul(vorbind incredibil de încet):
- Dincolo de uşa aceea nu e nimic. Aici e totul, aşa că ai grijă...
Femeia(râzând în hohote şi repezindu-se spre uşă, fără a pune mâna pe clanţă):
- Lumea nu se reduce la un nebun şi la o femeie care, din fericire, n-are chef de glume. Peste o oră trebuie să fiu la... la o şedinţă, se hotărî ea rapid, aşa că discuţia s-a încheiat!

OFFSCREEN:
„Dincolo de uşa aceea nu e nimic. Aici e totul, aşa că ai grijă...” se repetă câteva clipe, obsesiv, în mintea femeii care pare iar nesigură pe ea, simţind că se află cumva între două lumi paralele, lucrurile, gesturile şi chiar gândurile, - ale ei sau ale altora – părând aproape imposibil de explicat sau de înţeles.

Close up – mână dreaptă a femeii care încă nu se hotăreşte să atingă şi să îndoaie clanţa, semn că stăpâna ei se teme, cu adânc dispreţ către sine, că... vorbele străinului, pe care subconştientul ei nu-l consideră chiar atât de străin, s-ar putea adeveri brusc şi neverosimil. Lăsând-o doar la voia instinctului. În primul rând al celui de supravieţuire.

Scena 7:
Fălfâit de aripi

(Aceeaşi locaţie, interior, zi, căteva minute mai târziu, deşi nu timpul părea să conteze, mai ales pentru eroina poveştii)

Bărbatul(aproape implorator, înaintând spre ea cu paşi ce păreau deodată exasperant de cunoscuţi):
- Natalie, nu...
Femeia(aducându-şi aminte că acela era numele ei, lucru care i se păru în continuare... surprinzător şi supărător. La fel ca şi ceea ce avea să rostească pe un ton imperativ şi sarcastic, într-o limbă în care (pre)simţea/credea că vorbeşte pentru... prima oară):
- Watashi wa naka ni shutoku... Anata to! Femeia pricepu brusc şi neverosimil ceea ce rostise. Adică: „Mi-ajunge cât am stat cu tine...”
În secunda în care mâna bărbatului dădu să apuce umărul femeii, aceasta se lansă dincolo de uşă, în faţa ei deschizându-se un gol imens, în timp ce în spate i se păru că aude -, ca prin vis, un fâlfâit grăbit, dar sigur de aripi...

Scena 8:
„Odată, demult, mi-a salvat şi mie… viaţa!”

Interior, seară(o încăpere largă şi luminată difuz)

Seara târziu, într-o cameră ce la prima deschidere a ploapelor grele pare dormitorul ei, - de data asta mobilat conform tradiţiilor asiatice, şi... mirosind puternic a antiseptic şi a încă ceva -, stânjenitor ca o povară, - ce deocamdată e neclar.

Close up - Privirea femeii cade pe palma delicată şi lividă pe care o strânge în mâna ei.

Ridicând încet, dar fară spaimă, capul de pe marginea tare şi rece a patului unde e întins trupul unei adolescente, - realizează, simte că de această dată, trezindu-se din visul-somn ce păruse o simplă aţipire -, totul e limpede ca un cristal, că e deja în... viitorul devenit deodată, si nu se stie cum -, dar nici că-i pasă! - prezent, unul pe care nu l-ar(mai) nega niciodată, şi asta pentru că tânăra întinsă în patul mare şi alb e... fiica ei. Aşa o simte fiinţa ei, parcă reînnoită, cu fiecare por.

Scena 8 – continuare – după câteva clipe:

Saori(deschizând ochii şi privind la faţa senină a femeii de lângă ea):
-
E wa, koko shitte iru...
Natalie(fericită că a ei copilă cu ochii de mărgean poate vorbi):
- Da, scumpo, sunt aici, răspunse ea repede, înţelegând ce spune.
Saori(zâmbind, dar nu a durere, ci mai mult a mirare):
- Toshi ga keika shite iru yō ni omowa...
Natalie(sărutând-o pe frunte şi întorcându-i încurajator zâmbetul):
- Nu contează cât a trecut, Saori. Important e că te vei însănătoşi.
Soari(amintindu-şi nemulţumită seara accidentului):
- Kuruma wa watashi ga kontorōru no sono yoru no uchi o nogashita... Soshite totsuzen, watashi wa kurasshu.... preciză cu tristeţe, pricepând cele spuse de Natalie.
Natalie(încercând să-i alunge orice nelinişte):
- Maşina s-a izbit puternic de parapet, ştiu, draga mea, dar tu ai scăpat ca prin minune şi… 

Saori(întinzând încet mâna dreaptă şi mângâindu-i obrazul):
- Soshite, kore wa chōdo, mama no okage to iwazaru o enai!
 Natalie:

- Nu ştiu dacă mie trebuie să-mi mulţumeşti sau celui care te-a dus la spital atât de repede, de parcă ar fi avut… aripi de înger. Odată, demult, mi-a salvat şi mie... viaţa!

CUT TO:
CLOSE UP and SLOW MOTION:
Natalie şi fiica sa se îmbrăţişează. Mai fericite şi mai încrezătoare ca oricând. 




Sfârşit


(Concursul Naţional de Scenarii - Ediţia 2011)


...


(sursa: YouTube)
...


(Nana Mouskoury, una din cele mai bune voci feminine, care maine, 4 decembrie 2011, va concerta(pentru prima data, cred) in Romania. )

...


Comentarii

  1. Și care au fost rezultatele?
    Sau, cum se întâmplă la noi, se vor anunța la mult timp după data planificată din cauza certurilor din culise?

    RăspundețiȘtergere
  2. S-au anuntat deja, dar textul de fata n-a fost printre cele castigatoare.

    :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Robert Sternberg, triunghiul si... iubirea(...)

Garbo » Life » Familie Teoria Triunghiulara a Iubirii: Tu ce fel de relatie psihologica ai? Publicat pe 29 Octombrie 2010 Psihologul Robert Sternberg propune o viziune inedita asupra iubirii, clasificand-o in opt categorii diferite si interpretand-o prin intermediul unui triunghi. In 1986, psihologul Robert Sternberg propune o viziune inedita asupra iubirii cunoscuta sub numele de TEORIA TRIUNGHIULARA A IUBIRII , clasificand iubirea in opt categorii diferite si percepand-o prin intermediul unui triunghi. Sternberg este de parere ca iubirea poate fi caracterizata pornind de la trei componente de baza ale relatiilor interpersonale si anume: INTIMITATEA, PASIUNEA SI ANGAJAMENTUL. INTIMITATEA ca si componenta a iubirii se refera la sentimentul de apropiere existent intre doua persoane , la legatura profunda care se realizeaza intre ele, la comunicarea existenta in cadrul unei relatii. Intimitatea este legatura emotionala prin care oferi celui de lan

Dati o noua sansa copiilor bolnavi de inima!

Participand la Campania "Sansa la viata, sansa la noi amintiri...", dam inca o sansa copiilor cu probleme cardiovasculare... Asa ca nu ezitati! http://ro.netlog.com/go/out/url=-aHR0cDovL3d3dy5zdXBlcmJlYmUucm8vYXJ0aWNvbF83NDYvcHJvY3Rlcl9fX2dhbWJsZV9sYW5zZWF6YV9jYW1wYW5pYV9fX19zYW5zYV9sYV92aWF0YV9fc2Fuc2FfbGFfbm9pX2FtaW50aXJpLmh0bWw _