«Nu, nu iubirile trec, ci noi prin viaţă, iar ele ne... petrec prin ea, şi
invers. Lăsând urme. Fiecare cum se
pricepe.»(P. Ionescu)
Bucureşti, 5 03 2015, 21:00 –
P.S.: Da, prea adesea, oamenii se lasă
acaparaţi, nu-i aşa, aproape simbiotic de un trecut insaţiabil(mai mult sau mai puţin recent, împlinit etc.), părându-li-se, poate, că aşa vor reuşi să ţină timpul în loc…
Fără să (mai) sesizeze o mare calitate a prezentului: aceea că
el ar fi chiar încântat să-l recompui/să-i (re)aranjezi «piesele» ori
de câte ori simţi/intuieşti/presupui sau, şi mai bine - hotărăşti că e nevoie.
(foto:Google)
Dacă şi tu ai fi dispus să faci asta...
P.S.2: Nu trăim, până la urmă, (într-)un prezent... continuu, pe care unii îl proiectează(mai des) în trecut, iar alţii(doar) în viitor? Şi atunci, nu (vi se) pare că lipseşte... tocmai „piesa” esenţială?!?
Vă las însă
pe voi să decideţi, singuri/fiecare în parte, care e/ar fi aceea.
Bucureşti, martie 2015 –
…
Comentarii
Trimiteți un comentariu