Nedumeriri... mai intotdeauna masculine

Romanţă fără muzică


Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată
-E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată....
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'datăManon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestratăÎn violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.
Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...
Şi ne-am iubit!...

Ţi-aduci aminte?
...Bluza
-Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!

...Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!

...Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie

Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

Ion Minulescu

........
Oare de ce e barbatul primul care se teme de tribulatiile sufletesti...?!? De ce in sufletul si in psihicul sau totul incepe, aproape invariabil, cu un "Dar..." ?!?