(sau Cauze si simptome ale abstinentei emotionale)
de Petruta Ionescu
A fost odata un om. Un om care s-a indragostit. Dar poate nu suficient de tare. A fost odata o femeie. S-a indragostit si ea. Nu se stie cat de mult.
Intr-o buna zi unul din ei, poate ea, isi da seama ca se petrece ceva. Ca povestea aceea frumoasa are parti care nu se mai potrivesc.
Persoana care descopera asta e posibil sa nu faca nimic sau mai nimic pt. a indrepta lucrurile. Poate doar sa sufere in tacere, intorcandu-i spatele celuilalt/celeilalte. Pana intr-o zi. Ziua in care se decide ca pentru ea poate sa fie si altfel… Intr-un alt décor. Fara sa paraseasca definitiv primul décor.
Dar ce face cealalta persoana, din asa-zisul cuplu, in tot acest timp? Iubeste? Nu iubeste? Ia atitudine? Incearca sa puna in ordine, cumva, partile acelea care devenisera fie haos, fie inertie, fie rutina, fie durere sau dispret? Sau lehamite…
Poate ca nu face nimic sau nimic din ceea ce s-ar astepta si ar astepta cealalta “jumatate” de altadata. Poate ca sta si asteapta ca jumatatea cealalta sa faca, da, ceva, orice ar fi acel ceva.
Poate ca incearca un alt décor sau chiar mai multe…
Ori poate ca nu mai vrea nimic, dar chiar nimic, nici de la sine, nici de la fosta potrivita jumatate, nici de la altii, nici de la altele, nici de la viata, soarta, Dumnezeu, profesie etc.
Ei, da, daca mai privim o data povestea, in care se poate regasi fiecare, la un moment dat, ne dam seama ca macar unul dintre cele 2 personaje poate suferi, inca din timpul nefericitei povesti de destramare a cuplului, sau mult mai tarziu -, de abstinenta emotionala.
De acea nevoie de a ridica ziduri intre sine si trecut, intre sine si suflet, intre sine si altii, intre sine si un viitor in care nu mai crede. Intre sine si iubire…
Iubire, iubire, iubire zici??!? Ce e aia???!? Nu mai cred in asa ceva. De fapt nu mai cred in mine, in nimic… o sa auziti persoana declarand. Nu mai cred, deci ma retrag.
Unde? e posibil sa urmeze intrebarea. Iar raspunsul poate fi ori unul fara vlaga si cu gandul aiurea, ori unul agresiv si defensiv, ori o tacere lunga si obstinata:
“Ce conteaza, pe cine intereseaza, hmmm?!?” continua persoana suferinda. “Important e ca sunt aici, in… pestera mea.”
……………………………
Bucuresti, 18 mai 2010, 10:55 PM
Cand vezi ca "zidul" dintre tine si lume/realitate, dintre tine si tine e prea inalt, cauta o cale de salvare, de revenire la normal, cerand ajutorul celor din jur, la nevoie.
pe care, desigur, va invit sa o vizitati, acolo unde veti putea descoperi si parerile celorlalti, alaturi de alte subiecte interesante, postate pe site-ul Radio Sunshine Romania.
...
...
Ambigu...cand totul e in haos nu ai cum sa mai fii in echilibru...asteapta fiecare ce asteapta. Aiurea, poate doar privirea si sinceritatea unuia sa mai rezolve ceva...oricum...ambigu si tipic... de neinteles si totusi inteles...
RăspundețiȘtergerede acord cu tine, emil... Peste asemenea...haos, oricare ar fi cauzele, se trece fff. greu. Si nu neaparat sa revine...la ce a fost odata. In cuplu ma refer, desigur. Daca se reuseste asta, inseamna ca a existat, totusi, multa iubire.
RăspundețiȘtergereDar, oricum ar fi, o persoana care trece prin etapa "abstinentei emotionale", oricare ar fi fost cauzele profunde ale acestei stari, trebuie sa lupte, ca individ si suflet, sa iasa(din nou)la un liman... La pragul unui nou drum...
Da, nu e simplu si dintr-odata, clar, si nici nu se poate, de obicei, de unul singur/de una singura, asta e iar adevarat.
Multumesc(iar, si cu drag)pt. comentariu si ragazul pe aceasta pagina.
Seara de nota zece iti doresc/va doresc!