Treceți la conținutul principal

Distreaza-te, (ne)socoteste*, iubeste!

Dominoul alegerilor

de P. Ionescu



   O alegere seamănă, într-un fel, cu un punct de pornire/plecare. Dacă, în cel mai nefericit caz, decizia alegerii tale aparţine, fie şi parţial, altcuiva, e ca şi cum ai fi… obligat/constrâns practic să… construieşti ceva pe o temelie şubredă. De care nu eşti sigur (cât va rezista), de care ajungi să te temi, din diverse motive - (în special) că se poate prăbuşi în orice moment. Ca un castel de nisip, de altfel frumos - în bătaia vântului sau erodat de forţa valurilor.  

 
(foto: Google)

   Luând cu ea, probabil, ceea ce-ţi doreai mai mult, şi n-ai conştientizat la timp ori n-ai avut curajul să împlineşti (chiar şi) de unul singur. Cu orice risc.
  Tocmai de aceea, cel mai bine/indicat este ca alegerile (cele mai) importante, cele care ne definesc, să ne aparţină (dacă ţinem cu adevărat la ele şi la dorinţele/(obiectivele) noastre… ) în exclusivitate. Asumându-ne, în cunoştinţă de cauză, şi tot ce poate/ va decurge de aici.

  În spiritul celor spuse, o să îmi permit să închei cu o cugetare, bazată în primul rând pe... experienţa de viaţă(care poate fi, nu-i aşa, a fiecăruia):

   E mai bine să renunţi, poate, pe parcurs, la anumite alegeri, decât să nu (mai) faci nici una. (P. Ionescu)

Bucureşti, 24-25 feb. 2015, 11:17 AM – 

... 


   P.S.: Şi ca să ne şi amuzăm puţin, după o zi (sau 2 :) ) în care mulţi au ales să facă (iar) paradă, mai mult de dragul marketingului sau ca să se înscrie în... trend, decât al constanţei/constantei sentimentelor, iată ce se susţine: Matematicienii au găsit formula iubirii eterne.

   Judecaţi şi singuri dacă... dragostea poate fi „decodificată” şi în acest mod. În loc să fie trăită/savurată... pur şi simplu ;) . Cel mai adesea cu discreţia(faţă de... restul lumii ;)) pe care o presupune profunzimea.




...

sursa: http://jurnalul.ro/

...


Comentarii

  1. Dincolo de formul aiubirii eterne, ]n prezent s-a identificat și cauza Ciumei negre, după 700 de ani, iar vinovat nu este șobolanul european... ;)
    *
    Gânditorul este recent, de pe Lipscani...

    RăspundețiȘtergere
  2. E mai mult decat expresiv, dincolo de faptul ca apartine... timpurilor moderne :), ca si noile teorii de care aminteai si tu ;) Multumesc pentru vizita si pentru raspuns. Wekeend insorit! :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre lansarea... Antologiilor Revistei Singur(2014)/Despre... iubire, viata si alte... frumuseti(cotidiene)

           Daca sunteti interesati de poezia si proza contemporane, si nu numai, sigur va veti bucura sa aflati ca f. curand, la Alba Iulia, la Târgul de Carte ALBA TRANSILVANA (9-11 mai 2014) - va avea loc si lansarea a doua... Antologii ale REVISTEI SINGUR, a caror coperta e foarte... sugestiva, nu-i asa?! - invitand la reflectie, visare si, de ce nu, la meditatie :) -, dar pentru a afla (si) mai multe, despre pasiunea, talentul, daruirea si stradania scriitorilor si a tuturor celor care s-au ingrijit de ele/au contribuit la... aparitia celor doua volume, cu siguranta trebuie /ar trebui/ ar fi indicat sa le rasfoiti   - sau cel mai bine sa le... cititi (la momentul potrivit).           Ca sa va faceti o impresie cat mai exacta(despre cum se mai scrie si... se mai simte astazi, printe altele :) ;) ) si eventual, daca va face placere si aveti si timpul necesar, sa reveniti si pe...

Nedumeriri... mai intotdeauna masculine

Romanţă fără muzică Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -E-adevărat ; Dar cât ne vom iubi Nici noi nu ştim, Nici lumea nu va şti... Şi nu va şti-o, poate, niciodată.... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'datăManon Lescaut iubi pe Des Grieux, Într-un amurg de toamnă, orchestratăÎn violet, În alb, În roz Şi-n bleu. Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul În care Nimfele de marmură privesc, Cu ochii-ntrebători, către peluza Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul, Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc... Şi ne-am iubit!... Ţi-aduci aminte? ...Bluza -Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat Părea un peplum de mătase, sfâşiat Pe sânul unei Venere ce moare! ...Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie, Că statuile albe ne-au privit Cu ochi geloşi, Iar zeul a-mpietrit În mână cu-o săgeată-otrăvitoare! ...Şi ne-am iubit, Şi-azi toată lumea ştie Că ne iubim... Dar cât ne vom iubi Nici noi nu ştim, Nici lumea nu va şti!... Ion Minulescu ........ Oare de ce e barbatul primul care...