(Ne)preţuitele urme

   «Nu, nu iubirile trec, ci noi prin viaţă, iar ele ne... petrec prin ea, şi invers. Lăsând urme. Fiecare cum se pricepe.»(P. Ionescu)

Bucureşti, 5 03 2015, 21:00 –

    

   P.S.: Da, prea adesea, oamenii se lasă acaparaţi, nu-i aşa, aproape simbiotic de un trecut insaţiabil(mai mult sau mai puţin recent, împlinit etc.), părându-li-se, poate, că aşa vor reuşi să ţină timpul în loc…

    Fără să (mai) sesizeze o mare calitate a prezentului: aceea că el ar fi chiar încântat să-l recompui/să-i (re)aranjezi «piesele» ori de câte ori simţi/intuieşti/presupui sau, şi mai bine - hotărăşti că e nevoie.

 

(foto:Google)

   Dacă şi tu ai fi dispus să faci asta... 

   P.S.2: Nu trăim, până la urmă, (într-)un prezent... continuu, pe care unii îl proiectează(mai des) în trecut, iar alţii(doar) în viitor? Şi atunci, nu (vi se) pare că lipseşte... tocmai „piesa” esenţială?!? 

     Vă las însă pe voi să decideţi, singuri/fiecare în parte, care e/ar fi aceea.  

Bucureşti, martie 2015 –

…